E aproape un compliment sa insinuezi ca as fi atat de tanar.
Visez de mai mult de 18 ani - acum am 34, iar povestea cu Honda e una de roman. Pe la minunata varsta de 4-5 ani mergeam alaturi de tata oriunde. Si, ca toti copiii de varsta aia, il intrebam tot felul de prapastii cu iz maximalist. Asa am ajuns la intrebarea - capitala - care este cea mai frumoasa (pe vremea aia nu stiam nici de cuvantul "misto") masina. Tata mi-a spus dintr-o suflare: Honda. Eu nu vazusem niciodata o masina cu un asa nume. Nu am indraznit sa-l intreb daca el vazuse asa ceva. Am tacut si am sperat ca voi afla despre ce e vorba.
In timp, am incercat sa aflu daca tata chiar vazuse o Honda la inceputul anilor 80 si banuiesc ca posibila rezolvare am gasit-o dupa ce am aflat de la mama - tata se dusese deja dintre noi - ca el si-a dorit enorm o motocicleta. Honda. Cred ca numele i-a ramas in minte si l-a transmis.
La sfarsitul anilor 80 deja stiam ca exista Honda, dar vazusem doar un Nissan Patrol si o Mazda mai noua.
Dupa 89, am reusit sa vad Honda - nu are sens sa mai spun ca-mi placea masina, ideea era adanc sadita - , iar numele constructorului a fost alaturat celeilalte obsesii de-a mea, Ayrton Senna. Din acel moment, obsesia a ajuns la suprafata constiintei si nu m-a mai lasat.
Mi-au placut si alte masini, dar clickul apartine unei singure marci.
Cea mai placuta surpriza a fost atunci cand am realizat ca Honda reprezinta ceva cu adevarat mare si in viata de zi cu zi.
Iar de cumparat, am ajuns sa-mi cumpar atat de tarziu Civicul pentru ca am avut norocul ca 2007 si 2008 sa fi fost doi ani foarte buni din punct de vedere profesional. La sfarsitul anului 2007 ma uitam la un Civic in cartierul Tiglina I (cei din Galati stiu) si ma intrebam daca voi reusi vreodata sa-mi iau asa ceva...
Asadar, e o impletire de nebunie, consecventa (nu si incremenire in proiect, evaluandu-mi critic "optiunea") si constienta.
Iar faptul ca nu am avut carnet si am luat masina inainte de a sti sa conduc, cred ca e cea mai buna dovada in acest sens.
Partea cu adevarat nasoala e ca am mereu o grija sa nu i se intample nimic micutei...
Sper ca nu v-am parut plecat de-acasa cu povestea mea!
Toate cele bune!
Visez de mai mult de 18 ani - acum am 34, iar povestea cu Honda e una de roman. Pe la minunata varsta de 4-5 ani mergeam alaturi de tata oriunde. Si, ca toti copiii de varsta aia, il intrebam tot felul de prapastii cu iz maximalist. Asa am ajuns la intrebarea - capitala - care este cea mai frumoasa (pe vremea aia nu stiam nici de cuvantul "misto") masina. Tata mi-a spus dintr-o suflare: Honda. Eu nu vazusem niciodata o masina cu un asa nume. Nu am indraznit sa-l intreb daca el vazuse asa ceva. Am tacut si am sperat ca voi afla despre ce e vorba.
In timp, am incercat sa aflu daca tata chiar vazuse o Honda la inceputul anilor 80 si banuiesc ca posibila rezolvare am gasit-o dupa ce am aflat de la mama - tata se dusese deja dintre noi - ca el si-a dorit enorm o motocicleta. Honda. Cred ca numele i-a ramas in minte si l-a transmis.
La sfarsitul anilor 80 deja stiam ca exista Honda, dar vazusem doar un Nissan Patrol si o Mazda mai noua.
Dupa 89, am reusit sa vad Honda - nu are sens sa mai spun ca-mi placea masina, ideea era adanc sadita - , iar numele constructorului a fost alaturat celeilalte obsesii de-a mea, Ayrton Senna. Din acel moment, obsesia a ajuns la suprafata constiintei si nu m-a mai lasat.
Mi-au placut si alte masini, dar clickul apartine unei singure marci.
Cea mai placuta surpriza a fost atunci cand am realizat ca Honda reprezinta ceva cu adevarat mare si in viata de zi cu zi.
Iar de cumparat, am ajuns sa-mi cumpar atat de tarziu Civicul pentru ca am avut norocul ca 2007 si 2008 sa fi fost doi ani foarte buni din punct de vedere profesional. La sfarsitul anului 2007 ma uitam la un Civic in cartierul Tiglina I (cei din Galati stiu) si ma intrebam daca voi reusi vreodata sa-mi iau asa ceva...
Asadar, e o impletire de nebunie, consecventa (nu si incremenire in proiect, evaluandu-mi critic "optiunea") si constienta.
Iar faptul ca nu am avut carnet si am luat masina inainte de a sti sa conduc, cred ca e cea mai buna dovada in acest sens.
Partea cu adevarat nasoala e ca am mereu o grija sa nu i se intample nimic micutei...
Sper ca nu v-am parut plecat de-acasa cu povestea mea!
Toate cele bune!
Comment