Inca de la inceputurile activitatii sale ca firma constructoare de automobile, Honda a oferit mereu (cu precadere pe piata nipona) versiuni utilitare ale modelelor existente. Astfel ca decizia de a oferi un asemenea automobil de clasa micro, e una logica si usor de inteles.
Modelul LN360 avea sa fie al -IV- lea automobil comercial produs in masa de catre firma nipona (dupa modelele T360/T500, L700/L800 si P700/P800 si totodata a doua noutate automobilistica a firmei nipone a anului 1967, alaturi de modelele N360 si TN360.
Atat modelul de fata cat si versiunea couch din care se trage si pe a carei platforma tehnica este construit, nu fac parte din asa-numita "Serie A" a automobilelor Honda, acestea de fata avand la baza un al doilea tip de sasiu construit de catre firma nipona, expres pentru aceasta clasa de masini.
Asadar modelul LN360 aparut pe piata autohtona in vara anului 1967, nu este altceva decat versiunea combi a modelului de baza, N360, ce fusese lansat pe piata trei luni mai inainte, iar in afara de forma caroseriei si deci dimensiunile rezultate de aici, ambele modele au in comun toate datele tehnice.

In Europa aceluiasi deceniu, modele asemanatoare si din aceasi clasa cu cel de fata sunt foarte putine, printre acestea remarcandu-se celebrele Austin 850 Countryman, Autobianchi Panoramica si Trabant Universal.
Pe continentul nord-american, aceasta clasa de automobile este practic inexistenta.
Pe continentul de la antipozi, situatia sta sensibil mai bine dar modelul de fata n-avea sa cunoasca exportul catre aceasta piata.
Nu sunt disponibile date referitoare la exportul sau spre celelalte piete asiatice in afara Japoniei.

In Japonia insa unde clasa automobilelor mici este sustinuta politic pana in zilele noastre si contribuie cu aproape jumatate din vanzarile pietei auto, treburile stau cu totul altfel, astfel ca o versiune combi fie ea si in varianta comerciala, e mai mult decat binevenita.
Micul combi in trei usi avea sa dispuna de un interior cu doua sau patru locuri, de remarcat ca usa portbagajului se putea comanda in doua feluri:
impartita pe in doua cu deschidere sus/jos, la care geamul sus si restul usii jos respectiv cu usi pe verticala cu deschidere pe partea dreapta.
Din punct de vedere estetic avem de-a face cu o creatie simpla si lipsita de orice detaliu creativ, oarecum normal pentru un automobil comercial. Linia de centura este usor vizibila, aceasta fiind incropata in structura caroseriei de-a lungul ei de la un capat la altul.
Tipice pentru acei ani sunt pozitia oglinzilor exterioare ce sunt pozitionate pe aripi, semnalizatoarele laterale si cabina pasagerilor de inalte dimensiuni.
Pentru inceput modelul este lansat in doua variante, Standard si M, deasemenea doar in doua culori (Astral Blue si Chelsea Green).
Preturile primei variante se situau la 317.000Yen pentru versiunea cu portbagajul cu deschiderea pe partea dreapta respectiv 322.000Yen pentru cea cu portbagajul cu deschidere sus/jos.
Preturile variantei M, dotata mai 'luxos', se situau la 356.000Yen pentru cea dintai versiune de portbagaj si 361.000Yen pentru cea din urma.
Aceasta dispunea de aparat radio cu cinci taste de comutare a canalelor montat in mijlocul bordului si antena telescopica montata in montantul B, scaunele din fata mai comfortabile si rabatabile, aparatori interioare pentru geamurile laterale glisante, aparatori roti spate si emblema speciala cu inscriptia 'M' adusa pe partea de jos a portbagajului si pe cele doua aripi fata.

Tehnica

Din punct de vedere tehnic modelul prefigureaza urmatoarele particularitati:
motorul sau in doi cilindri in linie cu arbore cu came in chiulasa (SOHC) si supape in cap este amplasat transversal in fata, acesta dispunand de o chiulasa si bloc motor construite din aliaje usoare, camasile cilindrilor fiind de tipul uscat, vilbrochenul cu patru paliere si un carburator orizontal cu presiune constanta de tip Keihin, racirea motorului fiind pe aer, admisia aerului facandu-se printr-un filtru uscat.
Automobilul dispune de tractiune pe puntea fata, transmisia dispune de o cutie de viteze manuala in patru trepte sincronizate cu craboti asociata unui ambreiaj monodisc uscat cu arc diafragma.
De asemenea modelul a fost disponibil si cu o cutie de viteze automata in trei trepte cu convertizor hidrodinamic de cuplu.
La ambele tipuri de transmisii, schimbatorul de viteze este pozitionat central la baza bordului.
Caroseria este de tip autoportanta, suspensia pe puntea fata fiind de tip lonjeron McPherson cu balansiere transversale si bara antiruliu cu articulatii elastice si arcuri elicoidale.
Puntea spate de tip rigid dispune de arcuri semieliptice si amortizoare telescopice.
Trenul de rulare dispune de un sistem de franare pe tamburi la ambele punti.
Sistemul de directie este clasic avand caseta de directie mecanica de tipul cu cremaliera.

Dimensiunile sale sunt:
(L *l *h): 2.995mm * 1.295mm * 1.345mm la un ampatament de 2.000mm si o garda de sol de 180mm.
Dimensiunile interiorului sau sunt:
- cu doua scaune si o suprafata de incarcare marfa de dimensiuni mari:
1.270m * 1.100m * 1.135m, la o greutate maxima permisa de 300kg
- cu patru scaune si o suprafata de incarcare de dimensiuni mai mici:
0.640m * 1.100m * 1.135m, la o greutate maxima permisa de 200kg.
Greutatea sa se situeaza intre 510kg-545kg.

De-a lungul timpului, modelul avea sa cunoasca numeroase revizuiri astfel ca in primavara anului urmator de la lansare, modelul este supus unor operatii de imbunatatire si modificare, unele dintre acestea fiind aceleasi cu ale modelului S800M.
Dintre toate acestea, cea mai insemnata avea sa fie adaugarea in oferta a unei cutii de viteze automata in trei trepte cu convertizor hidrodinamic de cuplu.
Prin urmare cele doua versiuni sunt simplu de enumerat: LN360 AT si LN360 AT M.
Aceste noutati aveau sa incheie cariera modelului LN360 deoarece odata cu inceputul anului 1969 avea sa fie lansata pe piata versiunea evoluata a acestuia, denumita LNII360, analog modelelor NII360 si TNII360.
Noile variante ale noii versiuni evoluate, LNII360, se numesc acum Standard, Deluxe si Super Deluxe. Noi sunt si culorile disponibile acum: Astral Blue, Ceramic White si Bordeaux Red. Ultima dintre acestea nefiind disponibila pe varianta Standard.
Spre sfarsitul anului (11.1969) avea sa fie disponibila si o varianta cu cutie de viteze automata, denumita AT Deluxe, dupa ce fusese supusa unor usoare modificari.
Dar versiunea LNII360 avea sa fie disponibila pe piata pana la sfarsitul lui ianuarie 1970 cand avea sa fie lansata pe piata urmatoarea versiune evoluata, denumita LNIII360, analog modelelor NIII360 si TNIII360 (ultimele trei poze de mai jos).
Supusa unor modificari minore, noile variante se numesc acum K Standard (313.000Yen), G Standard (318.000Yen), Standard (318.000Yen), Deluxe (345.000Yen), R Deluxe (354.000Yen) si Super Deluxe (373.000Yen).
Cu aceasta ocazie paleta culorilor la exterior este marita la sapte, Ceramic White, Mu White, Magma Red, Spring Yellow, Alvia Gold Metallic, Nassau Blue Metallic si Tin Bird Green Metallic la care Magma Red si Nassau Blue Metallic sunt culori exclusive pentru modelul de fata, celelalte fiind de gasit si pe modelul N360.
Doua luni mai tarziu, in primavara aceluiasi an, este lansata pe piata si versiunea cu cutie de viteze automatica, LNIII360 AT, dupa ce aceasta fusese complet revizuita.
In toamna aceluiasi an (septembrie 1970), este lansata o noua varianta de varf denumita Customer Type, la un pret de 368.000Yen.
Doua luni mai tarziu aveau sa fie revizuite atat paleta culorilor, la exterior si interior, cat si denumirile versiunilor in care avea sa fie disponibil modelul.
Asadar noile versiuni se numesc acum: Standard, Deluxe, R-Deluxe, Super Deluxe, Custom si Automatic Deluxe.
Cele opt culori aveau sa fie disponibile dupa cum urmeaza: Pack White avea sa fie de gasit pe toate variantele cu exceptia celei Custom; Magma Red doar pe Deluxe, R-Deluxe si Automatic Deluxe; Spring Yellow doar pe Standard si Deluxe; Arabian Gold Metallic si Tin Bird Metallic doar pe R-Deluxe, Super Deluxe si Automatic Deluxe; Nassau Blue Metallic exclusiv pe Super Deluxe; Platinum Silver Metallic si November Blue Metallic exclusiv pe versiunea Custom.
La interior treburile au stat mult mai simplu, toate versiunile avand sa fie disponibile in tapiserie neagra cu exceptia celei pe Arabian Gold Metallic ce avea sa dispuna de un interior pe Gray si a celei Tin Bird Metallic ce avea sa dispuna de un interior pe Brown.
Pana la sfarsitul anului urmator cat mai avea sa fie de gasit modelul in oferta constructorului nipon, nu aveau sa mai existe niciun fel de noutati notabile.
Printre modelele concurente de pe piata nativa se numara Mitsubishi Minica Van si Daihatsu 360 Station Wagon (L38V).
Numele modelului este acronimul pentru "Long N", literalmente "Lungul N", sugerand astfel tipul de caroserie combi dar si legatura care o are cu modelul N.
Modelul este proiectat si dezvoltat in Japonia, tot acolo fiind si fabricat intre anii 1967-1971 la propria uzina din Saitama (din prefectura cu acelasi nume).

Motorizarea modelului:
-354cmc -SOHC - 2cilindri - 31CP la 8.500rpm.

Galerie foto:

1970 - 1971

Inapoi