Honda E în Romania

Collapse
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • #31
    Originally posted by bobescu25 View Post
    Eu am făcut test drive de 30 min prin aplicația bolt cu un vw id 3. Pot sa spun că electricele sunt viitorul, ca și principiu, lăsând deoparte marca.
    Acest id 3 are dimensiuni de golf, dar este mai spațios la interior, gândit f cu cap, 4 adulți stau excelent, la 182 cm, am o palmă lejer daca as sta in spatele meu. Mașina avea 204 cai, ce se simțeau mai degrabă ca și 250-300, și 300 nm, care erau acolo instant.
    La o apăsare a acceleratiei de 20% țâșnea mașină like a champ, am ieșit cu ea și în afara orașului, am accelerat până la 150 și trăgea încă neîntrerupt.
    Foarte important de precizat este faptul că mașina are tracțiune spate, iar restul l-am făcut pe ud după o ploaie, și mașină dansa mai ceva ca un seria 330 în mâinile unui tânăr de 20 de ani. La ieșirea din sens la o apăsare de 30% a acceleratiei a intrat esp serios, altfel mă întorceam binișor.
    Reprizele 80-120 de excepție, merita precizat că la semafor, ajungi la 50-60, fara efort, mai repede decât cu o mașină sport, id3 da impresia că poate face asta neîntrerupt, fara uzura. A făcut deodata cu mine și Un amic de al meu merge f sportiv, pot spune că și-a găsit nașul, a fost impresionat.
    Autonomia este de Aproximativ 350 km, iar încărcarea 20-80% se face in 40-45 min.
    Prețul este de 28 k euro după rabla de la stat.
    Ecranul de multimedia este mare, cu grafica buna și răspuns f bun. Directia buna, și tracțiunea spate e misto, sa te împingă din viraj.
    Ce nu mi-a plăcut, designul, cam blând, poți să îi pui liniștit o sigla de Hyundai sau opel, lumea nu și-ar da seama.
    Cu toate că scaunele au fost bune și designul interior aerisit, minimalist cu lumini ambientale, plasticele de pe uși erau tari că de logan, bordul avea materiale așa și așa.

    Că și concluzie, practicalitatea mașinii, autonomia, timpul scăzut de încărcare, confortul, prețul în romania după rabla de la stat, pot face o mașină de genul de luat in seama. Poți merge si 1000 de km cu ea, la 250-300 km oricum te oprești, cu mențiunea că stai cu 15-20 de min mai mult. Distante mai mari se presupune că mergi cu avionul. Pentru oraș sau distante medii este excelenta.
    Multumim pt feedback. Aplicatia bolt banuiesc ca este pe acelasi principiu cu aplicatia Spark nu? Exact asa am si eu un vecin care are de la munca un tdi 2.0 din 2019 si dupa ce a mers cu electrica a zis ca e ceva senzational.

    Comment


    • #32
      Aplicația ll bolt este competiția pentru Uber. Te înscrii, si apoi selectezi o cursa oriunde, o să ai opțiunea de testează vw id prin bolt, cu 0 lei. Nu știu dacă aș descrie chiar senzațional per ansamblu altceva, dar feelingul la pedala este electric la propriu, parca ciupești accelerația și o controlezi cu mintea, cuplul instant este greu de descris, chiar misto. Că mașina e ok, avea jante pe 18, pozitie la volan mai înaltă , vizibilitate buna, prin stâlpul fata crăpat, parbriz înalt. direcția mai bună decât mă așteptam, destul de directa, mă așteptam să fie light si artificiala. Feelingul la frana iară bun, având în vedere că mașina face regenerare mai mult, pe spate are tambur.
      Nu m-a dat pe spate displayul de la volan, părea mic și improvizat, pe echiparea de mijloc cu care am mers nu avea head up, ar fi mers, doar cea superioară are. Suspensiile erau așa și așa, destul de tari și prin pricina roțiilor pe 19, cu toate că aveau balon de 50, la 215 lățime,iar ruliul era mai mare decât mă așteptam. Farurile senzație, multibeam, ce urmăreau și curba. Șoferul de la bolt ce era în dreapta tot insista sa incerc Lane asisst și acc, dar având pe civic nu m-au dat pe spate, chiar Lane assist era prea intruziv.
      Overall un pachet bun, la un preț bun.
      Last edited by bobescu25; 28-09-20, 22:28.

      Comment


      • #33
        am testat si eu ID3
        placut inauntru, frumusel in afara
        era varianta cea mai chioara - aceea ajunge sub 30k cu subventia de stat, varianta de top e vreo 40k cu subventia
        nu imi dau seama autonomia cat e de reala
        in trei pedale date pentru a testa acceleratia si responsivitatea a trecut de la "154km left" la "116 km left"
        deci nu imi e clar cum e cu autonomia - nu mi-a inspirat foarte multa incredere

        dar da, sunt de acord, pentru a doua familie exclusiv de oras cred ca e o astfel de masina este o optiune reala - mai ales pentru cine are garaj ca sa o incarce acasa
        mie modelul acesta in care trebuie sa fac cumparaturi extinse la 3 zile ca sa imi incarc masina nu mi se pare realist

        Sunt curios daca e la drive test Mazda MX30
        "Ethics. That's always so inconvenient."
        Cal Lightman

        Comment


        • #34
          Vine Dacia Spring curând si va împinge preturile in jos pe segmentul electric. Din ce am citit, va fi disponibilă intai la companii de ride-sharing, deci vom putea testa.
          Ideea e sa ajungem totusi la un pret comparativ cu masinile cu motor termic, altfel eu nu prea vad avantajul unei electrice, având în vedere că deja sunt cozi la punctele de reîncărcare din oraș. Vad mereu in parcarile de supermarket care au puncte de reîncărcare, cate 4-5 masini înghesuite lângă charger. Aplicatiile mobile pentru rezervare loc si timp orar la charger, nu prea funcționează.
          Nimeni nu a dezvăluit până acum care e diferenta intre pretul de construcție auto cu motor termic si auto electric. Eu tind sa cred ca e mai ieftin cel electric, dar nu am cifre din producție, doar o logica grosieră ca bateria si motorul electric ar fi mai ieftine decât motor termic, cutie de viteze, baie de ulei, egr, turbo, evacuare, admisie, etc.
          Honda E ramane pentru moment inovatoare fata de concurenta, având câteva chestii foarte mișto in plus si un interior foarte cool versus concurenta.
          Va recomand sa dati un ochi pe Sion made by SonoMotors. Dacă masina aia ajunge la producție și vanzari in masa, va rescrie istoria electricelor si nu numai, deoarece e un concept in care iti comanzi piesa de la ei si o schimbi singur fără nici o problema. Search pe youtube.
          Era asa de frig afara, incat atunci cand am vrut sa-l scuip pe unul, i-am infipt un țurțure in gat!

          Comment

          Working...
          X