PSC: '19 Honda Civic X 5D, 1.5 T Sport Plus 6M/T, Polished Metal Metallic

Collapse
X
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • #46
    Ba da, se auzea un scartait de cauciuc pe fier cand treceam peste denivelari (gen inaltatoare de la trecerile de pietoni). De fapt intai a apart zgomotul, apoi am simtit cum vibreaza. Abia dupa ce au strans bolturile, zgomotul a disparut.

    Comment


    • #47
      Astăzi am luat-o iarăşi la plimbare. Trepidaţiile s-au simţit mai puternic ca niciodată, în condiţiile în care ieri, cu maşina veche, pe acelaşi drum, nu se simţea nimic.
      Ceva este şi mă mir, cum de nu s-a constatat nimic la revizie. O să merg iarăşi la Asko şi le voi cere să verifice, mai întâi, jantele. Tind să cred că vibraţiile vin din spate. Acum se simt cel mai bine în intervalul de viteze 30-40 km/h. Cu cât cresc viteza, cu atât se simt mai slab, dar tot se simt, nu mă mai pot amăgi.
      În partea din faţă nu se simte nimic, volanul nu trepidează, nici caroseria.
      Nu se aude niciun zgomot, nicio bătaie, absolut nimic. Bănuiesc jante spate ovalizate.

      Comment


      • #48
        Daca crezi ca e de la jante, atunci mai bine du-te la o vulcanizare sa iti dea rotile din spate jos si sa verifice daca sunt bine echilibrate. Dar nu cred ca e de acolo, orice problema la jante se accentueaza pe masura ce maresti viteza. Tot ceva (surub/bolt) nestrans la cuplu cred ca e de vina.

        Comment


        • #49
          Se pare că problema este din cu totul altă parte: suspensiile.
          Astăzi am mers la o scurtă plimbare spre Sinaia. Drumul, faimosul DN1 cu coloanele sale, a fost relativ liber la orele la care am mers, prin urmare am putut să mă joc nițeluș cu mașina. Serpentinele de la Posada le știu metru cu metru, așa că “pista de încercări” a fost acolo.
          Rezultat: serpentină abordată cu 70 km/h — ținută de drum impecabilă a mașinii, cu o singură excepție: mi-a zgâlțâit rinichii îngrozitor. Am cuplat și decuplat suspensiile adaptive, moment în care nu am mai sesizat nicio diferență. Deși pe bord apărea indicația vizuală ON/OFF, la suspensii nu se simțea nicio modificare.
          Bănuiala mea este că modul dinamic/sport al suspensiilor a rămas blocat pe ON.
          La întoarcere, în zona cu limitare la 70 de lângă Breaza, unde există și un indicator pentru denivelări, mașina țopăia, efectiv, pe drum. Și știu că așa face atunci când se merge cu suspensiile adaptive activate pe drumuri proaste.
          Dacă jantele ar fi ovalizate, atunci la porțiunile în curbă de pe A3, abordate cu 160 km/h, ar fi trebuit să ies în decor. Însă mașina ține bine direcția și traiectoria.

          Fără să-mi fi propus, am avut ocazia să testez anvelopele de iarnă, tot azi. Am vrut să urc la Cota 1400... și am rămas cu dorința. Pe o porțiune orizontală, cu șleauri de gheață, abordată cu 10 km/h, deși eram în viteza I și nu acceleram, mașina a derapat. Am simțit-o cum fuge și de față, și de spate. Pe jos, deși se dăduse cu nisip, zăpada înghețată era aproape intactă. Un BMW X5 a făcut, de asemenea, balet, noroc că parcarea în care s-a oprit era liberă.
          Prin urmare, anvelopele de iarnă nu sunt OK pe astfel de drumuri, tot atenția și prudența sunt de bază.

          Revenind la problema mea: mi-am zgâlțâit serios coloana și rinichii și pe centura Ploieștiului, mașina trepida la fiecare denivelare care aproape că nu era vizibilă cu ochiul liber.
          În afară de blocarea suspensiilor pe modul dinamic, altă cauză nu văd. Mașina nu are greierași, nu bate nimic și nu scârțâie nimic. Cred că presiunea în anvelopele de pe spate este nițel mai mare decât trebuie, însă la fiecare vulcanizare obții altă valoare. Oricum, presiunea mai mare nu generează trepidații atât de mari. Mașina zgâlțâie serios, iar în ultimele zile zgâlțâielile au crescut în amplitudine.
          Și se pare că trepidațiile se simt mai mult de la puntea spate, căci volanul nu tremură și nici nu simt vibrații în plus de la roți.

          Sper că este un defect care ține de garanție...

          Comment


          • #50
            Și, fiindcă veni vorba de jante: la Primera, unde într-adevăr jantele erau ovalizate, cu cât mă apropiam de 100 km/h, cu atât mai mult trepida. Dar erau trepidații de alt fel, decât cele simțite cu Civic-ul. De la 100 la 120 km/h, mergeam la risc, mașina aproape că-și pierdea direcția. După repararea jantelor nu a mai fost nicio problemă.

            Comment


            • #51
              Am spus ca nu e de la jangte: ar fi trebuit sa simti batai si mai mari la viteze mari.
              Daca suspensiile sunt blocate pe modul sport, atunci tine de garantie.

              Comment


              • #52
                Am reuşit să revin pe aici, după ce, iniţial, uitasem parola. Am trimis două solicitări pentru resetarea ei, însă nu am primit mesajele şi între timp mi-am reamintit-o.

                Civic-ul meu va împlini, la următorul drum de peste 10 km lungime, 25.000 km. Când am făcut km ăştia? Între timp, evident. Numai că timpul ăsta a trecut mult prea repede. Chiar şi soţia, ieri, mergând la ţară, nu înţelegea când am parcurs 50 km, i se părea că de-abia plecasem.

                Problema cu trepidaţiile s-a rezolvat... şi nu prea. Pot să spun că i s-a făcut maşinii un ITP mai amănunţit, la Asko. A fost pusă pe standurile de testare, s-au verificat amortizoarele, frânele, direcţia, unghiurile. A fost efectuată şi probă de traseu.
                După o oră de aşteptare, tipul de la Relaţii Clienţi a venit la mine cu o figură ca de îndoliat: "Vă dau o veste proastă".
                Şi n-a mai spus nimic, pentru câteva secunde.
                Deja mă gândeam cât mă costă taxiul, cât mă costă o eventuală reparaţie (România e ţara tuturor posibilităţilor, inclusiv să schimbi ceva în TG contra cost).
                Probabil că mi-am schimbat şi culoarea feţei, căci tipul a continuat, zâmbind, dar tot pe ton de doliu: "Maşina nu are nimic".
                Mi-a dat fişele de măsurători de la amortizoare şi frâne. Totul este în parametri, suspensia nu rămâne blocată în modul Sport. Plăcuţele de frână sunt uzate cam un sfert, iar eu am învăţat să mă folosesc de frâna de motor în trafic, deşi unora nu le convine - mă refer la aceia care demarează ca la raliu pentru a se urca pe frână 40 m mai încolo. Îi ştim cu toţii.

                Când am ajuns la Asko, erau vreo 4-5 grade afară. Când am plecat de la ei, erau vreo 15. Maşina mă zgâlţâise binişor pe minunata noastră CB.
                La plecare... mergea lin (cât permite carosabilul), de parcă aveam alte amortizoare.

                Dar, până să plec, şi tipul de la Relaţii Clienţi şi mecanicul mi-au spus că amortizoarele devin cu atât mai rigide cu cât temperatura scade mai mult către 0 şi sub 0 grade. N-am încotro, trebuie să-i cred pe cuvânt, mai ales că şi ieri am constatat asta.

                Ar mai fi, ca explicaţie, posibilitatea ca nenorocitul de coronavirus să-mi fi afectat ceva pe la procesor, de am început să iau seama la amănunte mai rău ca o babă. Sau moş, na.

                Orice ar fi, maşina merge "de rupe", cum se spune şi n-am de ce să mă plâng de ea. Ba chiar - şi aici ar fi bine să ştie şi Closchkutza, dacă îi mai pasă de acest model - vă rog să mă credeţi: m-am urcat în ea cu dureri în zona lombară (salteaua patului se cere înlocuită), am pornit încălzirea în scaun la nivelul 2, iar după 120 km parcurşi aproape că nu mai aveam nicio durere.

                Şi, parcă tot pentru a confirma faptul că Asko a avut dreptate, azi de dimineaţă Primera, după 3 zile de pauză şi stat la frigider, m-a zgâlţâit exact la fel pe acelaşi traseu pe care mă zgâlţâia Civic-ul, deşi vorbim de o cu totul altă suspensie, de jante de 16" în loc de 17" şi de anvelope mai uzate şi cu o altă tipodimensiune.

                Asta e... mai mult nu am ce să fac, decât să aştept sezonul cald.

                Dacă ar fi să găsesc nod în papură, aş menţiona un greieraş care a cântat de undeva din plafon, tot ieri, pe drum bun (adică fără gropi, dar unduit), însă aveam şi multe bagaje în spate... oricum, pe parcursul drumului a adormit.

                Pe această cale le adresez mulţumiri tuturor celor de la Asko Chiajna, pentru faptul că întreaga verificare a maşinii mele a fost din partea casei. Nu e plăcut să-ţi vină un client pe cap cu a treia solicitări pentru acelaşi motiv, după ce la primele două nu s-a găsit nicio neregulă. E de datoria lor să aibă răbdare cu toţi clienţii, e normal, dar eu tot le mulţumesc.

                Totodată, la mulţi ani întregului personal feminin al companiei Asko şi tuturor colegelor noastre de pe forum şi din trafic!
                Last edited by PSC; 08-03-21, 09:33.

                Comment


                • #53
                  Scuze pentru absenţa îndelungată, dar am fost prins cu nişte probleme şi nu am mai putut intra pe forum.
                  Asta nu înseamnă că nu am trăit întâmplări interesante, atât la volan cât şi pe lângă el.

                  A venit căldura şi, odată cu ea, maşina şi-a reluat funcţionarea normală. Nu se mai simt (atât de tare) micile ondulări ale asfaltului. Maşina merge normal, aşa cum o ştiu.
                  Rulajul este acum de 30.220 km şi până la revizie mai sunt estimaţi vreo 4.000 km.

                  De-abia acum pot spune că am încheiat testarea acestei maşini şi că îi cunosc ţinuta de drum în toate împrejurările, cu excepţia mersului pe polei, lucru de care mă feresc cât pot.
                  Iată ce am realizat în lunga perioadă de absenteism de pe topic:

                  1. Cea mai mare viteză cu care m-am deplasat vreodată cu o maşină, atât ca şofer cât şi ca pasager: 207 km/h, timp de 2 minute, pe A2, pe porţiunea cu asfalt bun de după Medgidia (spre Constanţa). Am fost extrem de surprins să constat că anvelopele nu urlă atât de tare, la viteza asta, aşa cum o fac la viteza de 130 km/h pe A3, spre Ploieşti.
                  Cum e viaţa la 207 km/h? Interesantă, dominată de adrenalină. Se depăşesc cam toate maşinile "normale", indiferent de brand şi de categorie; în "competiţie" rămân doar puternicii, precum BMW cu echiparea M şi unii motociclişti.
                  Nu recomand a se circula cu această viteză altfel decât am făcut-o eu, adică pe drum liber, cer senin şi cu maşina verificată înainte (stare tehnică, presiune în anvelope etc.). Este o viteză cu mult prea mare pentru drumurile noastre, care impune mult mai multă atenţie şi încordare la volan, calcularea unor distanţe mult mai mari şi, mai ales, pentru mulţi dintre colegii noştri de trafic care n-au nicio treabă cu conducerea preventivă; astfel, a trebuit să văd şi cum este să treci de la 207 km/h la 120 km/h în vreo 20 secunde din cauza unuia care nu ştie cum se face o depăşire pe autostradă şi care este limita maximă legală cu care se poate circula.
                  Însă trebuie să ne cunoaştem maşina în absolut orice situaţie, ca să ştim pe ce am dat banii şi pe ce ne/nu ne bazăm.

                  2. Prima urcare a motorului la 6000 rot/min. A fost pe DN2A, de asemenea, tot fiindcă avem de-a face cu melteni în trafic. Am rezistat eroic - în spatele unuia care nu ştia că am ieşit din localitate, el tot cu 50 km/h mergea - până s-a terminat linia continuă. El butona telefonul! Ce să vezi: chiar când am început depăşirea, şi-a luat ochii din telefon şi a călcat-o. Astfel, am ajuns la 130 km/h în treapta a III-a şi am trecut cu bine de el.
                  Cum se aude motorul la 6000 rot/min? Frumos. Spre deosebire de Primera, care chiar şi când era nouă, la 4000 rot/min (turaţia de cuplu maxim) ziceai că pleacă motorul de pe maşină, la Civic este acel sunet plăcut pentru orice pasionat al zonei apropiate de roşu. Civic-ul merge excelent la 6000 rot/min, nu se simte că este supra-solicitat.

                  3. Sunt nemulţumit de parbriz. Este plin de puncte micuţe, de la micuţele pietricele care l-au lovit şi care se disting supărător, în funcţie de cum "cade" soarele pe geam. A mai colecţionat încă două ciobituri mici, din fericire nu atât de mari ca prima. Mă aşteptam la mult mai mult, pentru o maşină din acest segment de preţ.
                  Din fericire, tabla a rezistat cu brio la două reprize scurte de grindină (nu şi vopseaua, pe alocuri).
                  Am colecţionat şi două urme albe, de uşi sprijinite de alţii pe uşile mele din spate.

                  4. Greieraşul pe care-l auzeam (nu mai ştiu dacă am pomenit de el) provine de la parasolarul (ca să nu-i zic jaluzea) care acoperă trapa. Atunci când este pliat la maxim sub plafon, lăsând să se vadă cerul, greieraşul produs de micile vibraţii din mers se manifestă destul de supărător pentru mine, care am ureche muzicală şi nu pot ignora sunetul. Dacă îl las să acopere trapa, greieraşul tace. De asemenea, mai apar greieraşi atunci când transport sacoşe mari cu cumpărături.

                  5. Ca şi în cazul Primerei (şi cred că al oricărei maşini), Civic-ul merge mult mai bine cu anvelopele de vară decât cu cele de iarnă atunci când e vorba de asfalt uscat sau ud de ploaie, din punct de vedere al ţinutei de drum (mai ales în curbe), al consumului (cu cel puţin 1% mai mic cu anvelopele de vară, indiferent de situaţie) şi al frânării (frânare mult mai eficientă cu anvelopele de vară pe carosabil uscat şi ud de la ploaie). Deşi mă aşteptam să am o frână de motor mai pronunţată cu anvelopele de iarnă decât cu cele de vară, nu este aşa; diferenţa este insesizabilă şi poate fi neglijată.

                  6. Încă am lamelele originale ale ştergătoarelor de parbriz, cele cu care a venit maşina. În anumite situaţii cârâie pe parbriz, însă şterg bine ploaia şi nu sunt deteriorate.
                  Senzorul de ploaie, uneori, dă dovadă de lene, dar şi de exces de zel. Atunci când trec pe sub un nor cu ploaie torenţială, îi ia cam un minut pentru a trece de la funcţionarea alternativă a ştergătoarelor la cea continuă la viteză maximă, încât uneori trec eu ştergătoarele pe ON. La ieşirea de sub nor, deşi ploaia a încetat tot cam de un minut, el continuă să acţioneze ştergătoarele în mod continuu, încât trec eu ştergătoarele pe OFF.

                  7. În luna mai am făcut o excursie prin Moldova şi Bucovina, pentru prima dată cu Civic-ul. Tot pentru prima dată (şi pentru prima dată în viaţă), am urcat pe Rarău, la Pietrele Doamnei. Mi-a fost teamă ca maşina să nu piardă aderenţa pe pietrişul umed de pe drum, dar nu s-a întâmplat asta.
                  Recomand hotelul Alpin nu numai pentru condiţiile bune de cazare, ci şi pentru micul dejun excelent. Am fost foarte plăcut surprins să constat că era alcătuit numai din produse gastronomice tradiţionale, inclusiv o slăninuţă la care s-ar fi asortat de minune o palincă sau o ţuică... dacă n-ar fi trebuit să plecăm.
                  A doua zi, la coborârea către Câmpulung, erau 3 grade afară. Cam 70% din drum am coborât în frână de motor. Am fost surprins să constat că, după vreo 30 minute de funcţionare, motorul încă nu ajunsese la temperatura de regim, mergând numai în frână de motor. De-abia după ce am început să folosesc acceleraţia, temperatura a urcat la normal.
                  Maşina s-a comportat excelent.
                  Undeva spre Durău, nu mai ştiu unde anume, am dat de drum cu asfalt impecabil şi serpentine, prilej de a testa suspensia în modul sport/dinamic. Am abordat câteva curbe cu 80 km/h, însă cea care a reacţionat violent a fost nevasta; maşina şi-a văzut de drum. După a treia curbă, a fost silită să recunoască faptul că maşina e mult mai sigură decât cea veche. Dar tot nu s-a obişnuit cu demarajul viguros.
                  Şi în această situaţie, întâlnim melteni care nu îşi pot menţine banda nici măcar la viteze normale de abordare a serpentinelor (40-50 km/h); fie mă pomeneam cu ei în faţă cu jumătate de maşină, fie îi vedeam mergând în faţa mea pe ambele sensuri de mers, mai ales pe curbele spre stânga. Şi ne mai mirăm de ce avem carnagiu pe şosele.
                  La viteze normale (40-50 km/h, cum spuneam), Civic-ul nu are absolut nicio problemă în a menţine banda de circulaţie, indiferent de felul curbei (30-40 km/h la curbele ac-de-păr).

                  8. Ultimul consum mediu înregistrat este de 5,5%, în condiţii de trafic aglomerat, două depăşiri viguroase, o urcare la 150 km/h, tranzitarea unor localităţi, plus aglomeraţia din Bucureşti.

                  9. La drum întins şi lung, recomand benzina de 100 de la OMV. Pentru deplasări mai scurte (până în 150 km pe sens) şi pe drumuri de câmpie, dar şi pentru deplasări strict urbane, e suficientă şi benzina de 95, tot de la OMV. Sunt singurii combustibili cu care maşina se simte bine. Diferenţa de calitate dintre OMV 95 şi Petrom 99 se simte mult mai bine la motorul aspirat al Primerei, unde câştigătoare iese benzina de 95 de la OMV, deşi vorbim de aceeaşi firmă-mamă.

                  10. Era să uit: senzorii de parcare/proximitate - au momente în care funcţionează extrem de ciudat.
                  10.1. Parchez lângă o maşină; sistemul bipăie rapid. Între timp, maşina de lângă mine pleacă. După mai multe ore plec şi eu; dacă plec în marşarier, senzorii încă "văd" maşina parcată lângă mine.
                  10.2. Afară plouă şi maşina se udă. Vreau să plec. Parcurg primele sute de metri şi senzorii detectează obstacol în faţa maşinii. Odată mi-au oprit maşina! Noroc că mergeam pe aleea dintre blocuri şi aveam vreo 6 km/h, iar maşina rula la liber (CV decuplată).
                  La ultimul drum, ştiind timpul de roşu al semaforului la care stăteam, am coborât şi am şters apa de pe senzori cu o cârpă, deşi ploua în continuare. Senzorii au tăcut, cuminţi.
                  10.3. Au fost două situaţii în care, tot aşa, oprit fiind la semafor, senzorii din faţă au detectat obstacol şi au bipăit continuu (adică nu intermitent), cu avertizare roşie pe bord. Nu era nimeni şi nimic în faţa maşinii.
                  Last edited by PSC; 07-06-21, 10:15.

                  Comment


                  • #54
                    ai grija cu viteza peste 200 km/h, mie mi se pare ca Civicul este o masina f stabila pana la max 180km/h, apoi depinde mult de norocul pe care il ai in trafic. Daca iti taie calea un meltean care se baga in depasire cu viteza mica, si tu il lovesti in spate, va fi vina ta ptr ca ,,nu ai pastrat distanta'. Noi nu avem drumuri de viteze asa mari, eventual astepta cand nu e deloc aglomeratie pe autostrada.
                    Consumul de 5.5% e f bun ptr un benzinar, mai ales ca ai prins si aglomeratie in Buc.
                    Cat despre ciobituri si pietricele, incearca sa tii distanta fata de masinile din fata, mai ales pe drumuri din care au cazut pietre din camioane sau s-a reparat de curand. Pietrele sarite in parbriz sau pe caroserie sunt o problema ptr toate marcile. Iti recomand kit-ul de vopsea de la reprezentanta, costa 45 RON si este f bun, mi-am luat si eu si am acoperit o bucatica f mica din care sarise vopseaua, si constat ca tine in timp.

                    Comment


                    • #55
                      Da, asta am spus şi eu: nu recomand viteze de peste 200 km/h fiindcă nu avem drumuri pentru aşa ceva. De fapt, câteva drumuri am avea - deşi le numărăm pe degetele unei singure mâini - însă nu avem şoferi pentru aşa viteze, căci nu există educaţie rutieră decât la un nivel extrem de jos. Dealtfel, a ştiut Honda ce a ştiut când a fixat limita superioară a ACC la 180 km/h.
                      Dar trebuia să ştiu cum se prezintă maşina. Nu am urcat, însă, până la maxim, aşa cum am procedat cu Primera în Grecia, pe autostradă, când, exact la împlinirea a 10 ani am mers cu 185 km/h (viteza maximă menţionată în fişa tehnică). Pentru o maşină cu 10 ani vechime, s-a comportat excelent. În România n-am urcat decât până la 170 km/h, tot pe A2 şi tot pe porţiunea bună, de după Medgidia (asfaltul era nou pe atunci).
                      Şi am mai spus: am încheiat testarea maşinii. De acum urmează o exploatare strict normală. Ştiu ce poate şi ce nu poate maşina, asta e important.
                      Cel mai bine, cu aproape orice maşină, se circulă la 120 km/h. Este un consum relativ mic, nu e atâta adrenalină, poţi lua deciziile în timp util.

                      Despre pietricele: poţi să circuli oricât de prudent, sunt extrem de multe camioane care nu au încărcătura asigurată (pietriş, nisip) şi cel de pe contrasens îţi aruncă "proiectilul". Pe de altă parte, pe drumurile noastre găseşti pietricele şi acolo unde nu te aştepţi să fie. Pe porţiuni cu pietriş circul cât pot de încet, tocmai ca să nu-i "mătuiesc" parbrizul celui din spate.
                      În cazul primei ciobituri, lovitura încasată a venit de la o piatră destul de mare aruncată de pe marginea drumului, unde nu era drum. Soţia a văzut-o când a lovit parbrizul. România - ţara tuturor posibilităţilor.

                      Cel mai mic consum a fost de 4,5% şi l-am atins pe E83 şi E85 în Bulgaria, noaptea, mergând pe ACC cu viteza legală - 90 km/h, treapta a V-a. Dar eram cu benzină Shell 100. La 5,5% consum instantaneu afişat pe bord, maşina accelera lent.

                      Comment


                      • #56
                        Nu stiu daca ai nevoie de o confirmare dar tot ce ai experimentat mi s-a intamplat si mie. Am facut si eu in mai un drum de Bucovina si desi am mers alert, deloc la consum, masina a scos un onorabil 5.5. nu mi-am facut un target din consum dar constat ca in oras , Bucuresti, e maxim 9.5, mers exclusiv dimineata la 8 si seara la 6 fata de civic ix care sub 10 scot doar vara cand e lumea plecata in vacanta. In afara, 5.5, 6,5 e consumul normal in functie de drum.
                        Treaba cu parbrizul care se ciobeste face parte tot din categoria eco, ca si vopseaua, din dorinta de a fi eco sau de a indeplini anumite norme, sunt facute mai fragile, nu stiu care e logica ca in final consumul de piese creste, si implict poluare. Totusi , am un prieten care si-a pus un parbriz AM, la austroglass si se plange ca atunci cand e soare, vizibilitatea e afectata grav prin distorsiuni, se abureste ...etc.

                        Ma surprinde faza cu temperatura motorului cand ai mers mai mult in frana de motor care sa fim seriosi , nu exista, la masinile noi, frana de motor nu are nici o treaba cu vechile motoare si inteleg ca asta vine din modul cum e construit blocul motor, pistoanele...sa alunece mai bine pt reducerea emisiilor vs motoarele vechi unde cilindrul era hornuit sa retina mai bine pelicula de ulei si implict aparea o frecare. eu nu resimt frana de motor in nici o treapta cu exceptia vitezei 1-a.
                        Greierasul ala de plafon il am si eu dar nu sunt maniac, nu mor sa ii caut insa am acum unul care se simte pe drumuri mai proaste si vine de sub grilele de ventilatie centrale, ceva gen in spatele unitatii multimedia. am filmat si cu prima vizita la revizie le arat.
                        Cat ai fost in Bucovina, ai urmarit cu cat ti-a scazut life oil? mie dupa 1000 km mi-a scazut cu doar 200 km iar in oras scade cu 100 km la 2 zile si cum urmeaza luna viitoare sa fac un drum in Grecia nu stiu daca sa fac revizia acum sau cand ma intorc pt ca in bord imi arata ca pana la schimb mai am 4600 km.

                        Iar referitor la stergatoare, da, si eu am aceiasi problema, cand ploua, parca senzorii aia nu stiu ce sa faca cand vad ploaie, nu stiu sa calibreze viteza in functie de precipitatii indiferent cum ii setez. La civic ix, nu am ce sa ii reprosez, stie cand sa intervina si cum. Si mai am problema cu senzorii de lumina, cum trec pe sub un pod, cum imi aprinde faza scurta desi chiar nu e nevoie. inteleg in pasaje subterane dar sub pod?



                        Drumuri bune!

                        Honda Civic x 2020 1.5 182 CP

                        Honda Civic IX 2015 1.8 142 CP

                        Comment


                        • #57
                          enopul Mulţumesc. Da, să ştii că şi eu am auzit odată acel greieraş în zona ecranului central, însă mergeam pe denivelări şi am zis că... na... îmi arată maşina că nu-i convine.
                          Nici eu nu sunt maniac cu greieraşii, însă, după cum am spus, urechea muzicală nu mă lasă să-i ignor, îi aud chiar fără să vreau. Aici putem aplica metoda blondei: dăm radioul mai tare şi zgomotele dispar.

                          Ieri am fost contactat de Honda România pentru rechemare în service pentru o posibilă defectare a pompei de benzină (cea de joasă presiune, din rezervor). Fie s-ar opri motorul în mers, fie n-ar mai porni după oprire. Ar apărea un martor în bord (martorul de motor), însă deja când e prea târziu.
                          OK, astăzi am sunat la Asko. Două lucruri m-au uimit:
                          - de ce este necesar acordul meu privind înlocuirea acestui reper;
                          - de ce nu mi s-a răspuns clar la întrebarea dacă intervenţia e gratuită.

                          Mă aşteptam ca lucrurile să decurgă exact invers: să fiu eu cel solicitat să mă prezint în service pentru intervenţie, nu să solicit eu intervenţia. Despre Asko am o părere foarte bună, nu vreau să mi-o schimb. Oricum, mi s-a părut ciudată convorbirea telefonică.
                          Tot ciudat mi s-a părut şi faptul că aici nu-mi regăsesc seria de şasiu/VIN (e vorba de autovehiculele rechemate în service pentru pompa de benzină de joasă presiune). Rechemarea este din anul 2020 şi vizează Civic-uri construite în 2018. Însă, de la Honda România mi s-a spus că s-a revenit la această rechemare şi pentru modelele construite în 2019.

                          Senzorii de lumină aprind luminile - la maşina mea - atunci când podul este suficient de lung. Sau, altfel spus, dacă deplasarea pe sub pod durează mai mult de aprox. 3 secunde. Luminile se sting, însă, tot după 3 secunde de la revenirea la lumina naturală. În timpul ăsta ecranele devin aproape ilizibile, fiind slab iluminate, ca la întuneric. Dar, aşa cum spuneai şi tu, nu sunt maniac ca să mă leg de fleacul ăsta. În doar vreo 2-3 situaţii am avut nevoie să mă uit în ecrane imediat după ce am ieşit de sub pod, sau din tunel; 2-3 situaţii în 2 ani fără câteva luni.

                          Comment


                          • #58
                            Originally posted by enopul View Post
                            eu nu resimt frana de motor in nici o treapta cu exceptia vitezei 1-a.
                            Şi în viteza a II-a se simte o frână de motor.
                            Frâna de motor nu mai este atât de perceptibilă, tocmai din raţiuni ecologice, pentru ca maşina să ruleze cât mai mult fără consum (deci, cu un consum mediu cât mai mic).

                            Comment


                            • #59
                              depinde de tipul motorului....la motoarele pe benzina nici eu nu o mai simteam, insa la Civicul meu (1.6 diesel) se simte f pregnant in toate vitezele.

                              Comment

                              Working...
                              X